În data de 9 noiembrie 2014, în jurul orei 23.30, Poliţia Municipiului Sibiu a fost sesizată telefonic cu privire la faptul că pe str. Olteniţei a observat o persoană suspectă care încearcă să sustragă combustibil din autoturismele parcate. La faţa locului s-a deplasat cu operativitate un echipaj din cadrul Poliţiei Municipiului Sibiu, fiind surprins în flagrant suspectul. În fapt, poliţiştii au stabilit faptul că suspectul a încercat să sustragă combustibil prin forţarea capacelor metalice din rezervoarele a trei autoturisme parcate pe str. Doljului şi Olteniţei din municipiul Sibiu. Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Sibiu au început urmărirea penală împotriva suspectului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la infracţiunea de furt calificat, fiind reţinut pentru 24 de ore în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sibiu. Ieri, 10 noiembrie 2014, suspectul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu care a respins propunerea poliţiştilor de arestare preventivă, luând împotriva acestuia măsura controlului judiciar pe toată durata urmăririi penale. Cercetările în acest caz sunt continuate de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Sibiu în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspectului.
FURA COMBUSTIBIL din mașinile parcate. A fost PRINS ÎN FLAGRANT