3 străzi din comuna Axente Sever vor fi asfaltate în 2015
Ca la fiecare început de an, reprezentanții Primăriei Axente Sever și-au făcut planurile și în privința reparațiilor la străzile de pe raza comunei. Până în acest moment un lucru este foarte clar: 3 străzi din comună vor fi asfaltate pe parcursul lui 2015. "Ne-am propus să asfaltăm în acest an un număr de 3 străzi din comuna noastră. Este vorba despre două străzi din Axente Sever și una din Agârbiciu. Dacă vom mai avea fonduri ne vom gândi și la alate străzi, dar în acest moment pot spune sigur că 3 străzi vor fi asfaltate în acest an", a precizat Mariua Grecu, primarul comunei Axente Sever. Impozite nemajorate Conducerea Primăriei Axente Sever a decis să nu majoreze taxele și impozitele pentru anul în curs. "Eu cred că este un lucru foarte bun faptul că nu am majorat taxele și impozitele locale la Axente Sever. Ne-am gândit la oameni în primul rând, la posibilitățile financiare ale locuitorilor comunei noastre și de comun acord cu membrii Consiliului Local am decis să menținem nivelul impozitelor locale la nivelul de anul trecut", a mai declarat Marius Grecu.