Proiect foarte important derulat de Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu

Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu, în parteneriat cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Harghita, derulează proiectul „PACINFO – Rolul social şi de mediu al agriculturii în regiunile montane”, finanţat de Comisia Europeană prin Directoratul General Agricultură și Dezvoltare Rurală, în cadrul programului de promovare a Politicii Agrare Comune şi de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. În cadrul acestui proiect, în data de 22 ianuarie 2015, la hotelul  Continental Forum Sibiu a avut loc un seminar de informare, adresat fermierilor şi agricultorilor din judeţul Sibiu, cu privire la Politica Agrară Comună şi noile schimbări ale PAC. La eveniment au fost invitaţi fermierii şi agricultorii din judeţ, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor cu responsabilităţi în domeniu. Directorul executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Sibiu domnul Bogdan Trif, a subliniat importanţa derulării unor astfel de evenimente prin care agricultorii și fermierii sunt informaţi asupra măsurilor speciale privind susținerea ajungerii pe piață a produselor, despre posibilităţile accesării fondurilor europene şi, nu în ultimul rând, de conștientizarea fermierilor despre importanța agriculturii ecologice.
Un produs Blogger.