16 terase estivale vor funcționa în 2015, la Mediaș
Consilierii locali din Mediaş vor discuta la şedinţa din această lună cererile pentru amplasarea teraselor estivale. Anul acesta în municipiul Mediaş vor fi amenajate 16 terase estivale care vor funcţiona în perioada 1 mai-30 septembrie 2015. Taxa de ocupare temporară a domeniului public este de 1,96 de lei/zi/mp pentru terasele situate în zona ultracentrală şi 1,81 lei/mp/zi pentru zonă centrală. Potrivit solicitărilor trimise pe adresa municipalităţii medieşene, terasele vor fi amenajate în Piaţa Regele Ferdinand I, pe strada I. Ghe. Duca, dar şi pe străzile Gheţii, Mică, Turnului, Stephan Ludwig Roth sau pe Şoseaua Sibiului. Din taxele aferente închirierii acestor spaţii se vor încasa anul acesta în bugetul local peste 150.000 de lei.