Bărbat cercetat penal pentru deţinerea ilegală a unei arme neletale

În cadrul activităţilor desfăşurate marți de poliţiştii Postului de Poliţie Biertan şi Poliţiei Oraşului Dumbrăveni a fost descoperit un bărbat domiciliat în localitatea Richiş cu privire la care exista suspiciunea că deţine ilegal o armă neletală din categoria celor supuse autorizării. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat şi ridicat de la domiciliul suspectului, în vârstă de 25 de ani, arma neletală, respectiv un pistol de tir sportiv, deţinută ilegal, suspectul nefiind înregistrat ca deţinător legal de arme şi muniţii letale sau neletale.  Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere sau port fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării.
Un produs Blogger.