FOTO și VIDEO: „Mediaș. Cronica dezastrelor”, lansată joi după amiaza









„Mediaș. Cronica dezastrelor” este titlul unei extrem de interesante cărţi care a fost lansată joi după amiaza la Mediaş. Autorul, Ioan David, este şeful Compartimentului de Protecţie Civilă din cadrul Primăriei Mediaş, iar în paginile cărţii, cei interesaţi vor putea afla date despre calamităţile care au lovit municipiul de pe Târnava Mare de-a lungul timpului. "În măsura în care, în urma documentării am găsit date despre dezastre, calamități, epidemii, climă sau despre fenomene meteo mai deosebite în Mediaș sau în Transilvania și am crezut că sunt interesante, acestea au fost consemnate în carte. Cronica adună informații disparate aflate din diferite surse de documentare pe care le-am ordonat cronologic și nu după tipul dezastrelor ce au afectat Mediașul. Pornită întâi ca un hobby, colectarea informațiilor despre dezastrele cu care s-a confruntat Mediașul a început să devină o plăcere și datele adunate tot mai numeroase, mai incitante și hobby-ul s-a transformat în pasiune", a spus Ioan David.
La festivitatea de lansare a volumului au fost prezenți foști comandanți ai Inspectoratului Județean de Protecție Civilă, edilii Mediașului, reprezentanți ai ISU Sibiu, Pompierilor Mediaș și numeroși alți invitați.
Mai sus am postat declarațiile muzeografului Viorel Ștefu din cadrul Muzeului Municipal Mediaș, colonelului Petru Scântei, colonelului Alexandru Bucur, primarului Teodor Neamțu și autorului cărții, Ioan David.
Un produs Blogger.