Incendiu puternic la o locuință. Pagubele sunt uriașe
Marți seara în jurul orei 18, echipaje ale Detaşamentului de Pompieri Sibiu, în colaborare cu SVSU Slimnic, au intervenit în localitatea Slimnic pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească. În urma incendiului au ars şura pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, acoperişul grajdiului pe o suprafaţă de aproximativ 30 metri pătrați şi 1.000 de kilograme de furaje. Din primele cerecetări a reieșit faptul că proprietarul a lăsat nesupravegheată arderea vegetației uscate din apropierea gospodăriei, flăcările extinzându-se necontrolat, pe o suprafață mai mare, afectând anexele gospodărești.