Șocant: Ofițer din armată, plasator de prostituate în județul Sibiu

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi au continuat cercetările în dosarul în care şase persoane au fost arestate la începutul lunii februarie sub acuzaţia de trafic de persoane şi trafic de minori, scrie www.tribuna.ro. Membrii grupării au fost acuzaţi că racolau fete şi le obligau să practice prostituţia în saloane de masaj din Galaţi şi Sibiu. Astfel, anchetatorii au descoperit că din grupul infracţional făcea parte şi Florian Mihăilă, de profesie militar, având gradul de căpitan, din Sibiu. Angajatul MAPN a fost reţinut pentru 24 de ore, în cursul zilei de luni, 2 martie. Oamenii legii susţin că „în cursul lunii noiembrie 2014, suspectul Mihăilă Florian a aderat la un grup infracţional organizat, anterior constituit de către inculpaţii Bunduc Ionelia Livia, Bunduc Anamaria şi Duca Laurenţiu şi, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a recrutat mai multe persoane de sex feminin, inclusiv minore, în scopul practicării prostituţiei, în diverse locaţii de pe raza municipiului Sibiu”, se arată într-un comunicat al DIICOT Galaţi, citat de prea din Galaţi. Se pare că iniţial fetele erau racolate din Galaţi, ulterior căzând pradă grupării infracţionale şi fete din Sibiu. Florian Mihăilă a fost prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, propunere acceptată de judecători.
Un produs Blogger.