Ultimatum pentru supermarket-urile din oraș din partea Poliției Locale Mediaș

Conducerea Poliției Locale Mediaș s-a întâlnit cu reprezentanții supermarket-urilor din oraș pentru a încerca diminuarea unui fenomen care devine de-a dreptul sufocant în parcările supermarket-urilor. Este vorba despre prezența cerșetorilor în parcările marilor magazine din oraș, aceștia fiind tot mai insistenți în încercarea lor de a obține bani din partea clienților magazinelor. Conducerea Poliției Locale le-a pus în vedere reprezentanților supermarket-urilor să încerce diminuarea fenomenului cerșetoriei prin intermediul firmelor de pază de la respectivele magazine, agenții societățile de pază urmând să rețină cerșetorii, după care aceștia din urmă vor fi preluați de lucrătorii Poliției Locale. 
Un produs Blogger.