175 de medieșeni selectați pentru angajare
Vineri, 24 aprilie 2015, începând cu ora 9.00, s-a desfăşurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Munca Sibiu concomitent în Sibiu şi Mediaş. Cele 1125 persoane participante (825 la Sibiu şi 300 la Mediaş), au avut de ales dintr-un număr de 1359 locuri de muncă puse la dispoziţie de către 68 agenţi economici: la Sibiu 49 firme au oferit 1089 locuri de muncă iar la Mediaş 19 agenţi economici au oferit 270 locuri de muncă. Dintre persoanele intervievate 590 au fost selectate în vederea încadrării (415 la Sibiu, 175 la Mediaş), urmând a ocupa un loc de muncă după susţinerea unui interviu sau a unei probe de lucru la sediul angajatorului.