Bărbat prins băut la volan
În data de 23 aprilie 2015, în jurul orei 23,30, în oraşul Sălişte, poliţiştii au identificat în trafic un conducător auto, localnic în vârstă de 38 de ani care conducea un autoturism pe strada Unirii în timp ce se afla sub influenţa alcoolului. Testarea cu etiloscopică a bărbatului a avut rezultatul de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legal admisă.