Conducea o mașină furată, dar i-a mințit pe polițiști. Acum are dosar penal
Aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe strada Călugăreni din municipiul Sibiu, poliţiştii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control în trafic, în dimineaţa zilei de 11 aprilie 2015, un autoturism ale cărui plăcuţe de înmatriculare erau neconforme standardelor prevăzute de legislaţia în vigoare. A fost identificat conducătorul auto – un tânăr de 23 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu, care le-a declarat poliţiştilor faptul că deţine maşina de la sfârşitul lunii ianuarie 2015, când a făcut schimb de autoturisme cu un bărbat despre care nu poate furniza informaţii şi cu care nu a încheiat nici un contract. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că autoturismul figurează în baza de date cu menţiunea „vehicul furat”, data începerii semnalării fiind 6 februarie 2015. Autovehiculul a fost indisponibilizat, poliţiştii Biroului Rutier Sibiu şi Serviciului Investigaţii Criminale continuând cercetările pentru clarificarea situaţiei juridice a bunului. În ceea ce priveşte certificatul de înmatriculare prezentat de conducătorul auto, în urma cercetărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta este fals, fără a prezenta nici unul din elementele de siguranţă. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.
