Copil de 4 ani, rănit grav de un autoturism. Alerga pe trecerea de pietoni

În data de 22 aprilie 2015, în jurul orei 16.40, în municipiul Sibiu, pe strada Semaforului, un copil de 4 ani, însoţit de către mama sa, a fugit pe trecerea pentru pietoni situată la intersecţia cu strada Şureanu şi a fost acroşat de un autoturism care circula spre strada Rahovei, condus de către o sibiancă în vârstă de 36 de ani. În urma accidentului, copilul a fost transportat cu răni grave la Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu, unde a rămas internat. Cercetările continuă în vederea stabilirii persoanelor care se fac vinovate de producerea acestui accident rutier şi aplicarea măsurilor legale. 
Un produs Blogger.