Dosar penal pentru că a condus un autoturism neînmatriculat
În cadrul activităţilor specifice desfăşurate de poliţiştii rutieri pe Şoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu a fost oprit pentru control în trafic un autoturism. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că autovehiculul, condus de un bărbat de 30 de ani, domiciliat în Sibiu, era neînmatriculat, plăcuţele de înmatriculare provizorii fiind valabile până la data de 10.04.2015. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat.
