"Eu nu arunc pe jos" - proiect la Copșa Mică

Orașul Copșa Mică are ca obiectiv îndepărtarea de imaginea negativă creată de-a lungul vremii și obținerea unei recunoașteri pe plan național în ceea ce privește curățenia stradală. Pentru a reduce/elimina obiceiul (în special al copiilor și elevilor) de a arunca la întâmplare deșeurile provenite în general de la ambalaje, împreună cu instituțiile de învățământ din oraș, se vor desfășura activități de conștientizare și sensibilizare a populației școlare (în mod direct) și adulte (în mod indirect), cu privire la efortul municipalității de a curăța străzile, la efectele asupra mediului și asupra calității vieții în general. Campania "Eu nu arunc pe jos" se desfășoară în intervalul 4 mai 2015 – 15 iunie 2016, cu excepția vacanțelor școlare, și este organizată de Primăria Copșa Mică, Liceul Tehnologic "Nicolae Teclu" din oraș, Şcoala Gimnazială cu cls. I-VIII Copşa Mică și Grădința cu program prelungit Copșa Mică.
Un produs Blogger.