Un album muzical pentru copii va fi lansat la Mediaș

Adela Deac Cristea debutează discografic cu albumul “A de la ... Anii copilăriei”.  Albumul include 14 cântece compuse pe versurile inspirate ale poetului bucovinean Sorin Poclitaru din cărțile “Un (H)umor pentru mintea copiilor”  și  ”…. Jumătate”.  Muzica și interpretarea aparțin Adelei, orchestrația fiind realizată de Vasile Mardare. Cântece precum Șervețelul, Purcelul, Broscuța Oac, Cățelul meu, Despre pisic, Ariciul, Ciorba, ca și celelalte ce se regăsesc pe album, îi vor bucura pe copii iar adulților le vor aminti cu drag de copilărie.
Adela Deac Cristea este componentă a grupului folk Motto din Mediaș, membru fondator al Asociației „Mediaș-Cetate Seculară” și organizator al Festivalului-Concurs de Muzică Folk „Mediaș-Cetate Seculară”. De profesie medic, cu muzica mereu prezentă în viață și în inimă, Adela spune că „Albumul este dedicat copiilor și tuturor celor care poartă în suflet inocența copilăriei!"
Albumul “A de la … Anii copilăriei” este o producție a casei de discuri F.A.I.R. din Gura Humorului, Asociație culturală care a făcut posibilă și apariția ultimelor albume ale lui Vasile Mardare, Adrian Beznă, Cristian Corcioveanu, Ștefania Iacob, Cristian Buică.
Albumul poate fi comandat de la adresa www.aniicopilariei.ro. Două dintre cântece le puteți asculta pe https://www.youtube.com/channel/UCKoLy1442u8uB1V-RLUdRjA  și pe http://www.trilulilu.ro/profil/dladela. Vor urma concerte și evenimente de lansare a CD-ului ce vor fi organizate în Mediaș și în alte localități, despre care vor fi oferite informații pe pagina www.aniicopilariei.ro și pe pagina Facebook  https://www.facebook.com/aniicopilariei.ro. 
Un produs Blogger.