Angajații din Primăria Mediaș se vor afla în generală timp de o zi. Se va întîmpla în cursul zilei de joi, când angajații municipalității vor veni la serviciu, însă nu vor avea program de lucru cu publicul. Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie a decis organizarea unei greve generale de o zi, în data de 30 aprilie, şi a unui miting în Capitală, în 27 mai, urmând ca, în a doua parte a anului, să fie declanşată grevă pe termen nelimitat în administraţia publică. Grevă va fi joi, 30 aprilie 2015, şi la Primăria Mediaş, când angajaţii vor fi la serviciu, însă nu se va lucra cu publicul. Revendicările sindicaliştilor din administraţie vizează reglementarea şi liberalizarea acordării, începând cu anul 2015, a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituţii realizează şi sunt finanţate parţial şi din venituri proprii; creşteri salariale şi pentru salariaţii din administraţia publică locală din România sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Mai sus am postat declarația liderului sindicaliștilor din Primăria Mediaș, Sofia Dragoș.
VIDEO: Grevă la Primăria Mediaș. Află toate detaliile