Astăzi: Ziua Porților Deschise la Stația de Epurare a Apelor Uzate Mediaș

Operatorul „Apa Târnavei Mari” organizează  Ziua Porților Deschise la Stația de Epurare a Apelor Uzate din Mediaș, cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului. Stația, amplasată în partea vest a municipiului, pe str. Rora Mare, F.N., va fi deschisă spre vizitare în data de 5 iunie 2015, între orele 9-14. Evenimentul din acest an este dedicat elevilor din ciclul primar și gimnazial din Mediaș și are ca scop educarea tinerilor elevi în vederea protejării mediului înconjurător, prin accentuarea importanței păstrării curate a cursurilor de apă, a canalizării menajere și prin conștientizarea lor cu privire la costurile ridicate ale întreținerii sistemelor de canalizare. Turul staţiei se va face în grupuri organizate, elevii și cadrele didactice fiind însoţiţi de reprezentanţi ai operatorului, care vor explica procesul complex de epurare a apelor uzate, de la intrarea în stație până la deversarea în emisar, râul Târnava Mare.
Noua staţie de epurare a fost reabilitată şi extinsă în cadrul lucrărilor aferente Proiectului POS Mediu, Axa prioritară I, „Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în regiunile Mediaș, Agnita, Dumbrăveni, județul Sibiu”, cofinanțat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene. Staţia are trei trepte de epurare și este complet automatizată. Pentru medieșeni, punerea în funcțiune a noii stații a însemnat conformarea cu standardele de epurare ale Directivei 91/271/CEE, respectiv îmbunătăţirea calităţii mediului şi a standardului de viaţă.   
Un produs Blogger.