Doi tineri arestați pentru tâlhărie. I-au smuls unei femei lănțișorul de la gât
În cadrul activităţilor specifice desfăşurate de poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Sibiu în vederea identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului/autorilor unor fapte comise cu violenţă au fost identificaţi doi tineri bănuiţi de comiterea unei infracţiuni de tâlhărie. Cei doi tineri, în vârstă de 16 şi 19 ani, domiciliaţi în judeţul Maramureş, respectiv municipiul Sibiu, sunt principalii bănuiţi de săvârşirea, în data de 24 mai, a unei infracţiuni de tâlhărie constând în smulgerea lănţişorului de la gâtul unei femei. Fapta a fost săvârşită în municipiul Sibiu, prejudiciul creat fiind de 2.200 de lei. În cadrul cercetărilor, poliţiştii sibieni au recuperat prejudiciul şi l-au restituit părţii vătămate. Împotriva celor doi bănuiţi a fost dispusă măsură reţinerii pentru 24 de ore iar în cursul zilei de ieri au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu şi ulterior, Judecătoriei Sibiu care a emis mandate de arestare preventivă pentru cei doi suspecţi pentru o perioadă de 30 de zile, fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată (art. 234 lit. d cod penal). Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Sibiu continuă cercetările.