FOTO: Mihai Eminescu, desenat cu creta, la intrarea în Biblioteca Mediaș







13 voluntari implicați în Programul ,,Voluntarii cărtilor din Bibliotecă'' au schimbat fața Bibliotecii Municipale Mediaș, desenând cu creta, portretul poetului național Mihai Eminescu, dar și scene din poeziile eminesciene, pe pereții de la intrarea în instituția de cultură medieșeană. Tinerii au oprit persoanele care au trecut prin curtea bibliotecii și le-au citit câteva versuri scrise de poetul național. A urmat un Club de Lectură în care profesorul Marin Jenel, voluntar din partea Liceului Teoretic "Stephan Ludwig Roth" a recitat poezii scrise de Mihai Eminescu, în limbile franceză și spaniolă. Evenimentul a făcut parte din Programul de Voluntariat ,,Voluntarii cărţilor din Bibliotecă’’ Acesta este un program implementat de Biblioteca Municipală ,,Stephan Ludwig Roth’’ în cadrul Proiectului national ,, Raftul cu iniţiativă’’, iniţiat de Pro Vobis-Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat şi finanţat prin Granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România.
Un produs Blogger.