Ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, a declarat că proiectul a fost transmis de comisia de invatamant a Senatului catre cele doua federatii sindicale din preuniversitar, catre Alma Mater din universitar, catre cele 3 asociatii reprezentative ale studentilor, catre Consiliul National al Rectorilor, catre Consiliul National al Elevilor si catre Asociatia Parintilor, saptamana trecuta, in cursul zilei de joi.
Ministrul Sorin Câmpeanu vrea să reintroducă în Legea educaţiei amenzi pentru părinţii care nu-şi trimit copiii la şcoală sau muncă echivalentă în folosul comunității. Astfel, părinţii riscă să plătească 1.000 de lei dacă nu-şi trimit copiii să înveţe. Noul proiect legislativ trebuie să fie gata până la sfârşitul anului, scrie Libertatea. Noua Lege a Educaţiei prevede mai multe schimbări printre care şi reîntoarcerea clasei zero la grădiniţă, iar evaluarea naţională să aibă 5 probe în loc de 3. "Este de astăzi (luni - n.r.) în dezbatere publică acel proiect de la care se pleacă — sunt doar idei lansate în dezbatere, este un proiect care are o oarecare vechime, aflat pe agenda Parlamentului, singurul care putea fi luat în discuție, cu bune și cu rele, un proiect ce va putea să rămână până la final în proporție de 90-80-70-60-50-40%, nu știu, nu mă antepronunț, tocmai ăsta este rolul dezbaterilor pe care le-am declanșat începând cu ziua de astăzi", a spus Sorin Cîmpeanu, potrivit Agerpres.
Ministrul Educației a arătat că nu este normal să existe și evaluare națională la clasa a opta, și examen de admitere la liceu. "O să vedem care este varianta cea mai potrivită, așteptată de sistem. Proiectul urmează să fie definitivat până la finele acestui an", a precizat Sorin Cîmpeanu.
Una dintre cele mai importante modificări din proiectul noii Legi a Educaţiei este introducerea concursului de admitere la liceu, pe lângă Evaluarea Naţională. Potrivit proiectului de lege, "admiterea la liceu/şcoală profesională se realizează prin concurs, în baza fişei de opţiuni individuale depusă de candidaţi la înscriere. Fişa cuprinde opţiuni din oferta educaţională naţională exprimate în ordinea preferinţelor". Mai exact, dacă la un liceu, numărul candidaţilor la un profil, potrivit primei opţiuni (Mate-Info, Ştiinţe sociale), este mai mare decât numărul locurilor disponibile, se organizează examen de admitere.