Minoră înjunghiată de propria mamă, după ce întâi a încercat să îi taie părul

O minoră de 14 ani din Valchid a ajuns sâmbătă la Spitalul Municipal Mediaș, după ce a fost înțepată cu un cuțit și înjunghiată de propria mamă. S-a întâmplat în jurul orei 13, când un echipaj al Ambulanței Mediaș a plecat spre Valchid, după ce niște vecini au anunțat evenimentul. Mama tinerei i-ar fi reproșat acesteia că ar fi stat prea mult afară, în compania prietenilor, iar sâmbătă în jurul amiezii a  legat-o de un pom și a încercat să îi taie părul. După aceea, copila a fost înțepată în zona pieptului cu un cuțit și tăiată în zona arcadei. Minora a ajuns la Urgența Spitalului Municipal Mediaș, fiind internată în Secția Pediatrie. Polițiști au început o anchetă în acest caz, urmând să sesizeze și Protecția Copilului.
Un produs Blogger.