Ce riscă Cristian Pomohaci pentru şi-a pus numărul IISUS la maşină

După ce preotul Cristian Pomohaci și-a modificat numerele de înmatriculare de la mașină, având numărul IISUS, acesta a intrat în vizorul Poliției Române, care consideră că acest gest nu este legal. Reprezentanții Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud susțin, însă, că prin această modificare, Cristian Pomohaci încalcă Ordonanţa de Urgenţă 195/2002, care presupune sancţionarea celor care conduc un vehicul „pe ale cărui plăcuţe de înmatriculare sau de înregistrare sunt aplicate folii sau alte dispozitive care nu permit citirea numărului de înmatriculare ori plăcuţele nu corespund standardelor în vigoare". Astfel, potrivit adevarul.ro, în cazul în care va fi depistat în trafic la volanul maşinii cu numerele de înmatriculare modificate, Cristian Pomohaci ar putea primi două puncte de penalizare, plus o amendă cuprinsă între 180 şi 270 de lei. „Dacă va fi depistat în trafic conducând un autoturism cu un număr de înmatriculare care nu corespunde cu actele maşinii va fi sancţionat contravenţional", susține Virginia Pârlea, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud.
Cunoscutul solist Cristian Pomohaci ar un număr de înmatriculare al autoturismului său cel puțin interesant. BN IISUS este respectivul număr de înmatriculare al autoturismului cu care Pomohaci a ajuns weekend-ul la Tîrnava, unde a susținut un recital la festivalul Tineretului. Există o singură explicație a felului în care Pomohaci a reușit să "obțină" respectivul număr. Numărul de înmatriculare al mașinii era inițial BN 11 SUS, însă cele două cifre de 1 au fost parțial șterse cu vopsea albă, astfel încât s-au transformat în litera I, iar numărul de înmatriculare al autoturismului s-a transformat în BN IISUS. AICI găsiţi detalii despre acest subiect.
Un produs Blogger.