Record de viteză în Mediaș. Un șofer a "zburat" cu mașina prin oraș

Un șofer din Mediaș a stabilit la sfârșitul săptămânii trecute un veritabil record de viteză pentru oraș. Aflat la volanul unui autoturism, acesta a fost înregistrat de aparatul radar pe strada Stadionului din oraș, pe o trecere de pietoni, circulând cu viteza de 114 kilometri/oră în condițiile în care limita maximă de viteză era de 50 de kilometri/oră. Șoferul teribilist s-a ales cu permisul suspendat pe o perioadă de 3 luni de zile și va plăti o amendă de 945 de lei. Tot la sfârșitul săptămânii trecute, în interiorul localității Târnava, un șofer a fost prins circulând cu 105 kilometri/oră.
Un produs Blogger.