FOTO: Probleme din cauza vântului, la Mediaş. Stâlp de telefonie scos din pământ şi crengi de copaci rupte

Vântul puternic de duminică după amiaza şi seara a creat probleme la Mediaş. Un stâlp din lemn care susţinea firele de telefonie a fost scos din pământ de rafalele puternice de vânt. Incidentul s-a petrecut la ieşirea din Mediaş spre Moşna, vechimea stâlpului fiind una destul de mare. Circulaţia autoturismelor s-a desfăţurat cu dificulate timp de câteva minute în zona respectivă. Pompierii din Mediaş au fost solicitaţi să intervină pentru degajarea stâlpului de pe şosea, întreaga operaţiune desfăşurându-se fără incidente. De asemenea, la nivelul oraşului, vântul a rupt mai multe crengi ale copacilor. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.
Un produs Blogger.