Surprize pentru aproape 800 de medieșeni. Uite ce vor primi

Printr-o Rezoluţie a Organizației Națiunilor Unite din anul 1991, s-a hotărât ca data de 1 octombrie să devină în fiecare an, pentru toate statele lumii, Ziua Internaţională a Vârstnicului. Printre facilităţile oferite de municipalitatea medieşeană respectivului grup vulnerabil se numără şi acordarea de tichete sociale. Astfel, în baza invitaţiilor remise beneficiarilor (pensionari la limită de vârstă sau în pensie anticipată, având venituri lunare de maxim 570 lei, din municipiul Mediaş şi satul aparţinător Ighişu Nou), se va proceda la distribuirea tichetelor sociale, în zilele de marţi, miercuri şi joi (29 septembrie-1 octombrie) la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială din strada Aurel Vlaicu numărul 33 (fosta Aviaţie). Tichetele sociale, în valoare de 100 lei/ persoană, se acordă pensionarilor, ca măsură de protecţie şi sprijin, de patru ori pe an: 8 Martie, Paşti, Ziua Internaţională a Vârstnicului şi Crăciun. Cu ocazia Zilei Internaționale a Vârstnicului, un număr de 775 de pensionari din Mediaș vor primi astfel de tichete sociale.
Un produs Blogger.