Temperaturi caniculare la Mediaș și în județul Sibiu

Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis informare meteorologică de vreme deosebit de caldă şi disconfort termic în judeţul Sibiu valabilă pentru zilele de joi, vineri şi sâmbătă. “Vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă în regiunile intracarpatice. Astfel, local în Transilvania, frecvent vor fi temperaturi maxime de 33…34 de grade. Vineri, 18 septembrie, se vor înregistra izolat şi valori termice maxime de 35…36 de grade, la amiază”, informează ANM.
Vineri indicele temperatură-umezeală va atinge local pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic, mai precizează meteorologii.
Un produs Blogger.