2.260 de șomeri în Mediaș și nordul județului

La sfârşitul lunii septembrie 2015 erau înscrişi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu 7.629 de şomeri, din care 3.296 femei, rata şomajului înregistrând  valoarea de 3,94%.  Faţă de sfârşitul lunii august 2015 numărul şomerilor înregistraţi a crescut cu 59 de  persoane iar  rata şomajului  a înregistrat o uşoară creştere cu 0,03 puncte procentuale.
În profil teritorial, pe zone, situaţia se prezintă astfel: Agenţia Locală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu – 2.971 persoane, ALOFM Mediaş – 2.260 persoane, Unitatea Locală Avrig – 326 persoane, Unitatea Locală Agnita – 1.056 persoane, Punctul de lucru Dumbrăveni – 929 persoane şi Punctul de lucru Cisnădie – 87 şomeri înregistraţi. Din punct de vedere al repartizării pe categorii socio-profesionale 6.052 persoane  sunt cu studii primare, gimnaziale, profesionale, 1.151 persoane cu studii liceale şi post-liceale iar 426 persoane cu studii superioare. Din totalul şomerilor 1.840 sunt beneficiari de indemnizaţie de somaj şi 5.789 sunt şomeri neindemnizaţi.
Un produs Blogger.