Dosare penale pentru tăiere ilegală de arbori

Doi bărbaţi din localitatea Boarta sunt cercetaţi penal pentru tăiere ilegală de arbori de pe o proprietate privată. În cursul zilei de joi, în cadrul activităţilor desfăşurate de poliţiştii Postului de Poliţie Şeica Mare pe raza comunei Boarta, activităţi ce a avut ca scop combaterea delictelor silvice, au fost prinşi în flagrant doi localnici (în vârstă de 37 şi 46 de ani) care au tăiat fără drept mai mulți salcâmi, de pe o proprietate privată împădurită. Materialul lemnos intenţionau să-l transporte cu o căruță. Cei doi bărbaţi sunt cercetaţi penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere ilegală de arbori, fiind ridicate în vederea confiscării o drujbă şi o secure, folosite la tăierea lemnului. Poliţiştii Postului de Poliţie Şeica Mare continuă cercetările.
Un produs Blogger.