Medieșenii, chemați în Piața Ferdinand în memoria victimelor tragediei din București

Deputatul medieșean Gheorghe Roman îi îndeamnă pe medieșeni să se întâlnească duminică seara, 1 noiembrie, la ora 18, în Piața Regele Ferdinand I din oraș pentru a aprinde o lumânare și a ține un moment de reculegere în memoria celor care au pierit în tragedia de vineri noaptea din București. "Tragedia de ieri din clubul "Colectiv " din București ne-a șocat și ne-a îndurerat pe toți. Cu toții suntem alături de familiile îndoliate și de cei care luptă pentru viețile lor pe patul de spital. Vă propun să ne întâlnim, în numar cât mai mare, mâine 1 noiembrie 2015, ora 18.00, în Piața Regele Ferdinand să aprindem o lumânare și să ținem un moment de reculegere pentru cei ce și-au pierdut viața în teribilul incident și să ne arătăm solidaritatea față de cei ce trec acum prin momente cumplite", este mesajul postat de deputatul Gheorghe Roman pe Facebook.
Un produs Blogger.