Sute de mii de șoferi și-ar putea pierde permisele de conducere

Şoferii care suferă de afecţiuni neurologice nu mai au voie să urce la volan, după ce Ministerul Sănătăţii a modificat normele minime privind aptitudinile fizice şi mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul. Potrivit noii legi,  permisele de conducere nu vor mai fi eliberate sau reînnoite celor care suferă de afecţiuni neurologice grave, decât dacă candidatul aduce un aviz medical autorizat. „În consecinţă, tulburările neurologice asociate afecţiunilor sau intervenţiilor chirurgicale care afectează sistemul nervos central sau periferic, conduc la deficienţe senzoriale sau motorii şi afectează echilibrul şi coordonarea, trebuie să fie luate în considerare în funcţie de efectele lor funcţionale şi riscurile evolutive. În astfel de cazuri, eliberarea sau reînnoirea permisului de conducere se poate realiza sub rezerva evaluării periodice, în cazul riscului de agravare. Sindromul de apnee moderată în somn de tip obstructiv corespunde unui număr de episoade de apnee şi hipopnee pe oră (indice apneehipopnee) cuprins între 15 şi 29, iar sindromul de apnee severă în somn de tip obstructiv corespunde unui indice de apneehipopnee de minimum 30, ambele fiind asociate cu somnolenţă diurnă excesivă", se arată în modificările realizate, potrivit cugetliber.ro
Aproximativ 40 la sută din populaţia din întreaga lume suferă de apnee în somn. Aceasta se manifestă prin întreruperea fluxului de aer, în timpul somnului şi prin episoadele de sufocare bruscă. Specialiştii spun că boala este diagnosticată uşor, tratamentul este eficient şi întreaga stare de sănătate este îmbunătăţită.
Un produs Blogger.