VIDEO - Primarul Mediașului s-a decis. Unde va candida Teodor Neamțu în 2016


Primarul în exercițiu al Mediașului, Teodor Neamțu, pare decis în privința unei eventuale candidaturi la alegerile locale de anul viitor. Neamțu a spus foarte clar că nu va mai candida pentru funcția de primar al Mediașului pentru că fiecare om care are o anumită decență trebuie să se dea la o parte la un moment dat și să facă loc tinerilor. În același timp, primarul Mediașului a spus că aproape sigur va candida pentru un loc de consilier local, pentru că au existat multe voci care l-au îndemnat să candideze. Neamțu a mai spus că are o anumită experiență administrativă pe care poate să o pună în slujba orașului. "La anul pe vremea astea voi intra în al 63-lea an de viață. Cred că fiecare om care are o anume decență trebuie să se gândească să lase pe cineva mai tânăr, mai energic, cu mai multe idei sau cu o viziune mai modernă. Cred că aș putea continua ca și consilier local pentru că am o experiență și mulți mi-au reproșat și au spus că de ce să mă retrag când am o asemenea experiență, că pot să o pun la dispoziție și că pot să îl ajut pe viitorul primar. Mă mai gândesc, dar cred că am să particip în continuare la viața publică a municipiului", a spus primarul Teodor Neamțu.
Un produs Blogger.