FOTO: Exerciții de alarmare la pompierii din Mediaș, Sibiu și Miercurea Sibiului


În cursul zilei de joi, subunitățile din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au executat în cadrul programului de instruire și pregătire exerciții cu forțe și mijloace în raioanele de intervenție. Astfel, efectivele subunităților din localitățile Sibiu, Mediaș și Miercurea Sibiului, s-au deplasat la operatori economici din  raioanele de intervenție unde au fost realizate scenarii diferite, pe situații tactice, pe care cadrele implicate în acțiunea de pregătire și instruire au trebuit să le rezolve .
Cu ocazia exercițiilor s-a urmărit atât antrenarea personalului din cadrul I.S.U. Sibiu, cât şi a personalului aflat la locul de muncă din cadrul obiectivelor, a conducerii administrative şi a responsabililor pentru situaţii de urgenţă, cu scopul cunoaşterii modului de comportare pe timpul acţiunilor de intervenție, de salvare-evacuare şi de verificare a modului de funcţionare a instalaţiilor de alimentare cu apă.
Totodată, în cadrul exercițiilor au fost instruiți responsabilii cu atribuții pe linie de gestionare a situațiilor de urgență în sensul folosirii eficiente a mijloacelor de primă intervenție pe care aceștia le au în dotare: stingătoare manuale, hidranți interiori, exteriori, bazine de apă, etc. Inspectoratulul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu își manifestă deschiderea spre cetățeni prin continuarea organizării exercițiilor de pregătire și instruire cu persoanele aflate la locul de muncă și responsabile în gestionarea situațiilor de urgență.
Un produs Blogger.