Meteo: Săptămână cu temperaturi de primăvară

Deşi ne apropiem de iarnă, afară parcă-i primăvară! Şi asta nu e tot! Vremea continuă să se încălzească, astfel că miercuri temperaturile pot atinge şi depăşi 17 grade Celsius. Luni, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei şi în general închisă. Cerul va fi temporar noros, iar în cursul serii şi al nopţii local va ploua slab, în zona montană înaltă precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 13 grade, iar cele minime între 6 şi 8 grade. Marți, vremea va fi relativ caldă şi în general închisă. Cerul va fi temporar noros. Local la munte şi pe arii restrânse în rest se vor semnala ploi slabe. Trecător, în cursul nopţii, în zona montană înaltă, precipitaţiile pot fi şi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 şi 14 grade, iar cele minime între 7 şi 9 grade. Izolat se va semnala ceaţă. Miercuri, vremea va fi mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, temporar noros. Pe arii restrânse se vor semnala ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 17 grade, iar cele minime între 7 şi 8 grade. Joi, vremea va fi caldă şi în general frumoasă. Cerul va fi variabil. Izolat vor fi condiţii de ploi slabe. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări izolate. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 17 grade, iar cele minime între 4 şi 6 grade. Pe arii restrânse se va semnala ceaţă. Vineri, vremea va fi caldă şi în general frumoasă. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 15 grade, iar cele minime între 1 şi 4 grade. Pe arii restrânse se va semnala ceaţă. În weekend, vremea se va răci treptat. Cerul va fi variabil, temporar noros şi local va ploua, iar la munte precpitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 12 grade, iar cele minime între 0 şi 2 grade. Pe arii restrânse se va semnala ceaţă.
Un produs Blogger.