Sesiune de informare la Direcția de Asistență Socială Mediaș

Sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Mediaş, din strada Aurel Vlaicu nr.33, a fost luni, între orele 10-14, gazda unei sesiuni de informare având ca temă procesul de evaluare a nevoilor de servicii sociale adresate copilului şi familiei şi întocmirea planurilor locale de acţiune în domeniul social, acţiune ce se va desfăşura la nivelul localităţilor judeţului Sibiu, în perioada noiembrie 2015-februarie 2016. Simpozionul a fost organizat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sibiu în colaborare cu organizaţia "SOS Satele Copiilor". Respectiva sesiune de informare a inclus, pe de o parte, prezentarea procesului de diagnoză socială, în contextul dezvoltării sistemului de servicii sociale la nivelul judeţului, iar pe de altă parte prezentarea metodologiei care va fi utilizată pentru evaluarea generală a nevoilor sociale ale copiilor şi familiilor din judeţul Sibiu. Au fost o serie de discuţii, întrebări şi propuneri privind implementarea procesului de diagnoză socială, menit a conduce la realizarea unui plan de acţiune în domeniul social, cu stabilirea necesarului de resurse umane, financiare şi materiale. În perioada imediat următoare, alte patru sesiuni de informare similare vor fi programate în tot atâtea zone ale judeţului Sibiu, organizatorii venind în acest fel în întâmpinarea autorităţilor publice locale de la nivelul oraşelor şi comunelor, prin oferrea de suport tehnicşi financiar pentru realizarea diagnozei sociale a comunităţilor şi respectiv pentru planificarea măsurilor prioritare de asistenţă socială pentru copii şi familii.
Un produs Blogger.