Aproape 20 de medieşeni au depus cereri pentru a primi o locuinţă socială

Aproape 20 de medieşeni au depus cereri pentru a obţine o locuinţă socială. În prima săptămână de când Direcţia de Asistenţă Socială din oraş primeşte dosarele pentru astfel de tipuri de locuinţe, 17 persoane au depus documentele în vederea obţinerii unei locuinţe sociale. Medieșenii care doresc să solicite o locuință socială se pot adresa până în 19 februarie 2016, Direcției de Asistență Socială Mediaș în vederea completării și depunerii dosarului cu următoarele acte necesare: cererea tip, care se obţine de la ghişeul Direcției de Asistență Socială şi va fi însoţită de următoarele acte doveditoare necesare pentru evaluarea cererilor şi stabilirea listei de priorităţi: 1. Copie după actul de identitate pentru toţi membrii familiei; 2. Copie după certificatul de naştere pentru toţi membrii familiei (sub 14 ani); 3. Copie după certificatul de căsătorie (dacă este cazul) ; 4. Acte de venit pentru toţi membrii familiei (după caz): adeverinţă salariu net; cupoane de pensie; cupoane şomaj; ajutor special persoană cu handicap accentuat sau grav; adeverinţă de venit de la Administraţia Financiară ptr. persoanele fizice autorizate; cupon privind cuantumul ajutorului social; cupoanele cu alocaţia de stat pentru copii (sau extrasul de cont); adeverinţă de la instituţia de învăţământ pentru fiecare copil de vârstă şcolară care frecventează şcoala; declaraţie pe propria răspundere şi adeverinţă de venit de la Administraţia Financiară, pentru persoanele majore care nu realizeaza venituri; 5.Acte doveditoare conform art. 43 din Legea nr. 114/1996 pentru solicitanţii care se încadrează în urmatoarele categorii: Persoanele şi familiile evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuinţele retrocedate foştilor proprietari, Tinerii proveniţi din instituţii de ocrotire socială şi care au împlinit vârsta de 18 ani, Persoanele cu handicap accentuat sau grav Pensionarii, veteranii şi văduvele de război, Eroii şi urmaşii eroilor Revoluţiei române din decembrie 1989 Persoanele persecutate din motive politice precum şi celor deportate în străinatate ori constituite în prizonieri, începând cu 1 martie 1945 – Decretului-lege nr. 118/1990 Solicitanţii care provin din rândul persoanelor repatriate; Persoanele care dovedesc că sunt marginalizate social – beneficiarii de ajutor social (venit minim garantat) conform legii nr. 416/2001 si H.G nr. 1149/2002. Programul de preluarea a dosarelor este de luni – vineri între orele 8.00 – 12.00, la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială str. Aurel Vlaicu nr.33, Mediaş.
Un produs Blogger.