Femeie înșelată cu 5.000 de lei. Ce vă recomandă Poliția

Metoda „accidentul” revine în municipiul Sibiu. În ultimele 48 de ore au fost sesizate 3 astfel de fapte, din care două în forma tentativei, însă o femeie a fost prejudiciată cu 5.000 de lei. În ultimele două zile, trei sibieni au sesizat Poliţia Municipiului Sibiu cu privire la faptul că au fost apelate telefonic de către persoane necunoscute care au pretins că o rudă apropiată lor a provocat un accident rutier pentru a cărui soluţionare este necesară achitarea unei sume de bani. Două din fapte au fost în forma tentativei, însă o persoană de sex feminin a crezut povestea şi a fost prejudiciată cu 5.000 de lei. 
Pentru a preveni victimizarea prin această metodă, poliţiştii sibieni recomandă atenţie întrucât păcăleala este simplă şi nu necesită o documentare prea riguroasă din partea hoţilor. Sunt vizate persoanele mai în vârstă, ai căror copii sau rude apropiate sunt plecaţi în străinătate ori mutaţi în alte localităţi din ţară, care nu mai locuiesc cu ei. Această metodă presupune, în principal, utilizarea sau apelul la un număr de telefon fix. 
Metoda utilizată este simplă şi implică, de regulă, două persoane. Astfel, o persoană telefonează părinţilor şi susţine că este avocatul fiului familiei respective. Uneori, pentru credibilitate, o altă persoană se dă drept fiul, care vorbeşte, plângând sau neclar, apoi îl pasează la telefon pe avocat. Înşelăciunea poate avea următorul scenariu: o rudă apropiată a fost implicată într-un accident rutier grav şi trebuie să plătească bani victimei, pentru a scăpa de întocmirea unui dosar penal şi de pedeapsa cu închisoarea. Pentru prevenirea unor astfel de situaţii, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu va recomandă să manifestaţi prudenţă în cazul în care sunteţi contactaţi telefonic şi să nu daţi curs solicitării de a trimite bani. De asemenea, aveţi în vedere următoarele aspecte:
1. Verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier, dându-i un telefon! Solicitaţi cât mai multe detalii despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare! În acelaşi timp, apelaţii 112 pentru a cere asistenţă!  Trebuie reţinut că nici Poliţia, nici Parchetul, nu reţin telefoanele mobile ale celor implicaţi într-un accident rutier.
2. În cazul unui accident, nu există noţiunea de plata a unor despăgubiri, decât în urmă unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau dacă este făcută prin intermediul unor societăţi de asigurări. 
3. Fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil că acestea să va urmărească, să încerce să se împrietenească cu dv. şi să afle detalii despre familie sau vecini.
4. Nu primiţi în locuinţă persoane care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat, comis voiajori etc.), decât după ce aţi verificat actul de identitate şi legitimaţia de serviciu.
Nu le furnizaţi acestora informaţii despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini.
Atenţie! Persoanele vizate sunt cele de vârsta a doua şi a treia, care se presupune că au bani şi rude care nu se află în proximitatea lor.
 Pe ce se mizează: 
- incapacitatea de a evalua veridicitatea situaţiei în stare de anxietate şi condiţii presante;
- incapacitatea de evalua raţional situaţia în stare de urgenţă;
- empatia şi compasiunea ridicate ale victimei, precum şi predispoziţia acesteia de a se încrede uşor în oameni.
Un produs Blogger.