Profesorii, supuşi la stres, uzură psihică şi fizică
Potrivit Mediafax, iniţiatorii proiectului au invocat stresul, uzura psihică şi fizică la care sunt supuşi profesorii. În expunerea de motive, se mai arată că „Uzura (fizică şi psihică) generate de exercitarea muncii de formare a tinerilor e cel puţin egală cu aceea a magistratului. Complexitatea meseriei de dascăl cere un efort susţinut şi permanent de pregătire şi perfecţionare pe toată durata activităţii. Dascălul este nevoit să facă faţă stresului accentuat al meseriei în aşa fel încât să nu se resimtă efecte negative în interacţiunea cu elevii”. Iniţiatorii proiectului sunt de părere că o astfel de lege asigură „recunoaşterea statutului cadrelor didactice în societate, precum şi echitate în raport cu alte categorii bugetare care beneficiază de pensii în condiţii speciale”.
Iniţiatorii proiectului: profesorii, îndreptăţiţi să beneficieze de pensii speciale
De altfel, în expunerea de motive se precizează că, în prezent, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 prevede la art 284, alin. 1 că personalul didactic beneficiază de pensie în condiţiile legii privind asigurările sociale şi pensiile din sistemul public. Totodată, iniţiatorii proiectului de lege susţin că legea defineşte învăţământul ca „prioritate naţională”, astfel că, mai spun ei, la fel ca magistraţii, profesorii sunt îndreptăţiţi să beneficieze de pensii speciale. Proiectul a fost depus la Camera Deputaţilor şi se află în consultare publică. Ultimul cuvânt îl va avea Senatul, întrucât este for decizional. Totodată, proiectul a fost trimis spre consultare federaţiilor sindicale din învăţământul preuniversitar.