S-a hotărât: Candidează pentru funcția de primar al Mediașului și a transmis o scrisoare medieșenilor

Tiberiu Iacob, medieșeanul care anunța la finele lunii noiembrie că va candida din postura de independent pentru funcția de primar al Mediașului la alegerile din acest an, a revenit cu o scrisoare pentru medieșeni. Iacob, în vârstă de 50 de ani, explică care sunt motivele care l-au determinat să se decidă în privința candidaturii pentru funcția de primar al municipiului Mediaș. Vă prezint mai jos scrisoarea lui Tiberiu Iacob către medieșeni. 

Dragi Medieşeni !  
Aceasta este o scrisoare din partea unui om care s-a săturat! Eu, Tiberiu Emil Iacob, m-am săturat de (unii ) conducători ai autorităţilor locale, m-am săturat de contractele pe bani publici încredinţate prietenilor de partid sau sponsorilor din campania electorală, m-am săturat de lucrări începute și neterminate cu anii, m-am săturat de minciună, de corupție, de incompetență dar mai ales, m-am săturat de lipsa de viziune a celor chemați să ne conducă! Pentru toate aceste motive și începând din acest moment, sunt gata să mă implic. Așa cum am făcut-o pentru mine, cu ani în urmă, acum este timpul să o fac și pentru orașul meu, pentru orașul nostru! Este timpul să schimbăm orașul în bine! Iată de ce am luat decizia să mă implic în mod direct în administrarea orașului și în rezolvarea problemelor cu care acesta se confruntă. Dar știm foarte bine că asta se poate face doar din primăria Mediaş! Prin urmare, voi candida! Vă anunț pe această cale intenția mea de a deveni primarul Municipiului Mediaş! Am determinarea de a scoate din viața noastră tot ce este nociv și de a readuce în orașul nostru normalitatea și speranța. Știu cum putem face asta! Pentru a susține acest demers am și destule argumente. Chiar dacă nu este aici destul loc pentru asta, câteva lucruri trebuie spuse! Dintotdeauna, Mediaşul a fost o forță industrială a României:industrie alimentară , industrie uşoară, industrie grea agricultură,etc., toate se puteau produce aici, în Mediaş, de către medieşeni. Doar cine nu voia să muncească nu avea un loc de muncă! Acum, marile unități de producție au fost demolate, jefuite, părăsite sau înlocuite de supermarket-uri în care majoritatea medieşenilor se plimbă privind vitrinele și doar puțini îşi permit să cumpere! Privind astfel, consider că este timpul să ne angajăm cu toții într-o luptă care să reașeze Mediaşul la locul de cinste, onoare și prosperitate pe care îl merită și la care îi dă dreptul potențialul de hărnicie și ingeniozitate de care dispunem. Mediaşul trebuie să redevină puternic prin munca tuturor medieşenilor, iar împreună cu dumneavoastră, orice obiectiv este realizabil! Sunt gata să colaborăm, să schimbăm idei, să ascult sfaturi și să cunosc probleme cărora să le găsim soluții. Așadar, mă puteţi contacta oricând la: Telefon: 0723230996 sau email: puiu_1965@yahoo.com. 

Al dumneavoastră, Tiberiu Emil Iacob

Un produs Blogger.