S-a stabilit programul teraselor estivale din Mediaș în vara 2016

Terasele estivale vor funcționa în această vară tot până la ora 24. Reuniți în cadrul ședinței ordinare aferente lunii ianuarie, aleșii locali din Mediaș au discutat și programul de funcționare al teraselor estivale pentru acest an. Deși la ședința din decembrie, aleșii medieșenilor au decis ca programul teraselor estivale să fie până la ora 1, consilierii locali din municipiul de pe Târnava Mare au revenit asupra hotărârii și au stabilit ca în acest, terasele estivale să funcționeze de dimineața de la ora 8 până la ora 24. Există și o excepție, respectiv perioada Campionatului European de Fotbal, din 10 iunie până în 10 iulie, când programul teraselor estivale va fi până la ora 1.
Un produs Blogger.