Accident pe DN 14 - A intrat cu maşina într-un TIR. O femeie şi o fetiţă de 3 ani, rănite
O femeie de 32 de ani şi fetiţa acesteia în vârstă de trei anişori au ajuns la spital, miercuri dimineţa, după ce maşina în care se aflau s-a lovit frontal de un TIR pe DN14, la ieşirea din Sibiu. Accidentul a avut loc pe DN14, în apropiere de Viile Sibiului, în jurul orei 8, mașina în care se aflau femeia şi copilul intrând pe contrasens. “A avut loc o coliziune frontală, după ce un autoturism care circula spre Sibiu a pătruns pe contrasens şi s-a lovit de un TIR. Şoferiţa, în vârstă de 32 de ani şi fetiţa, de trei ani, au fost transportate la spital constiente”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter. Femeia care se afla la volanul maşinii, oroginară din Şura Mare, a ajuns la Spitalul Judeţean Sibiu cu multiple traumatisme la nivelul capului şi toracelui, fiind supusă investigaţiilor medicale. Fetița de 3 ani a ajuns la Spitalul Luther.