Ionuț Buzean: M-am înscris în PNL Mediaș. Vreau să mă implic în proiectul domnului Roman
Ionut Buzean s-a înscris în filiala Mediaș a Partidului Național Liberal. Buzean a declarat că a decis să facă acest pas pentru a se implica în proiectul pe care Gheorghe Roman îl propune pentru Mediaș. "Așa cum am mai afirmat, susțin candidatura d-lui Gheorghe Roman pentru funcția de Primar al municipiului Mediaș și am decis să mă înscriu în PNL. Am făcut acest lucru pentru că doresc să mă implic în acest nou proiect pe care domnul Roman îl are pentru Mediaș. Deși am auzit comentarii negative la adresa sa, eu sunt convins că dânsul, cu bune, cu rele, este singura șansă reală pe care orașul nostru o are pentru a fi în sfârșit administrat eficient", a spus Ionuț Buzean.