Poliţiştii locali din Mediaş au dat amenzi de peste 17.000 de lei
549 de medieşeni aui fost legitimaţi pe parcursul lunii trecute de lucrătorii Poliţiei Locale. Dintre aceştia, 317 au fost avertizaţi verbal sau în scris, iar 71 s-au ales cu sancţiuni contravenţionale. Cele mai multe amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind ordinea şi liniştea publică, dar şi pentru opriri şi staţionări interzise. De asemenea, mai multe persoane au fost amendate pentru nerespectarea locurilor pentru desfăşurarea activităţilor de comerţ. Valoarea totală a amenzilor aplicate în luna ianuarie de lucrătorii Poliţiei Locale Mediaş este de 17.605 lei.