Exploatarea prin cerșetorie, în discuție la Mediaș

Direcția de Asistență Socială Mediaș a fost gazda unei mese rotunde organizată de Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane. Derulată sub sloganul" Cere ajutor, nu cerși!", respectiva campanie, demarată în august 2015, urmărește reducerea riscurilor asociate traficului de persoane în vederea exploatării prin cerșetorie în comunitățile vulnerabile, inclusiv în cele cu populație de etnie romă, Pe lângă coordonatorul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, comisar de poliție Anca Sava, au fost prezenți reprezentanți ai autorităților locale și regionale (Prefectură, poliție, primării, alte instituții implicate în prevenirea și asistența victimelor traficului de persoane), prilej cu care a fost prezentată atât structura Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, cât și o statistică a numărului - în continuă creștere - a victimelor cerșetoriei care, în cursul anului trecut, a ajuns la 880. Chiar dacă au fost oferite și exemple concrete de persoane condamnate la ani grei de detenție pentru astfel de fapte, comandantul Poliției Municipale Mediaș, comisar șef de poliție Ion Cimpoeru a subliniat faptul că, o dată cu dezincriminarea de către noul Cod Penal a cerșetoriei, vagabondajului și prostituției, cazurile în speță au scăpat oarecum de sub control, fiind necesară o implicare activă a asistenților sociali în identificarea timpurie, respectiv reintegrarea victimelor traficului de persoane exploatate prin cerșetorie. 
Un produs Blogger.