Meteo: Săptămână cu vreme caldă și deosebit de caldă

Luni, vremea va fi deosebit de caldă, dar va deveni instabilă spre seară. Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi se va acoperi treptat devenind mai mult noros şi, pe arii restrânse, din a doua parte a intervalului se vor semnala ploi ce vor avea mai ales caracter de aversă. În zona de munte cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp. Noaptea, în zona montană înaltă precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va deveni în general moderat, cu intensificări locale, până la tare pe Valea Oltului şi la munte, unde în zona înaltă va viscoli zăpada. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 16 grade, iar cele minime între 5 şi 7 grade. Local la munte se va semnala ceaţă. Marţi, deşi se va răci faţă de ziua de luni, vremea se menţine mai caldă decât normalul perioadei. Cerul va fi variabil, temporar noros ziua când local va ploua. Izolat cantităţile de precipitaţii vor depăşi 10 l/mp. La mun­te, precipitaţiile vor fi mixte, predominant ninsori noap­tea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări lo­cale mai ales în zona de munte. Temperaturile maxi­me se vor încadra între 11 şi 14 grade, iar cele minime între 1 şi 3 grade. Local la munte se va semnala ceaţă. Miercuri, vremea va fi uşor mai caldă decât normalul acestei perioade. Cerul va deveni mai mult noros şi pe arii relativ extinse va ploua. La munte precipitaţiile vor fi mixte, predominant ninsori noaptea. Pe arii restrânse în zona de munte cantităţile de precipitaţii vor depăşi 10-15 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări loca­le la munte şi izolate în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 12 grade, iar cele minime între 3 şi 5 grade. Local la munte se va semnala ceaţă. Joi, vremea va fi în general închisă. Cerul va fi noros şi pe arii extinse va ploua. La munte precipitaţiile vor fi mixte, predominant ninsori noaptea şi se va depune strat nou de zăpadă. Pe arii restrânse cantităţile de pre­cipitaţii vor fi mai însemnate. Vântul va sufla slab şi mo­derat, cu intensificări locale la munte şi izolate în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 13 grade, iar cele minime între 3 şi 5 grade. La munte se va semnala ceaţă. Vineri şi sâmbătă, vremea va fi apropiată de normele climatologice ale perioadei şi va fi în general închisă. Cerul va fi noros şi va ploua, iar la munte vor fi precipitaţii mixte ziua şi predominant ninsori noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate mai ales la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 13 grade, iar cele minime între 2 şi 5 grade. La munte se va semnala ceaţă. Duminică, vremea se va răci uşor faţă de intervalul precedent, dar se menţine în general închisă. Cerul va fi noros şi va ploua, iar la munte vor fi precipitaţii mixte ziua, predominant ninsori noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate în zona de munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 12 grade, iar cele minime între -1 şi 2 grade. La munte se va semnala ceaţă.
Un produs Blogger.