Poliția Locală Mediaș se ia de căruțași. Uite ce le-a pregătit

Poliția Locală Mediaş atrage atenția persoanelor care se deplasează prin municipiu cu căruțele asupra obligațiilor pe care le au în ceea ce priveşte circulația pe drumurile publice. Polițiștii locali medieșeni spun că sunt interzise accesul şi deplasarea vehiculelor cu tracţiune animală, pe drumurile naţionale, în municipii şi pe drumurile la începutul cărora există indicatoare de interzicere a accesului. De asemenea, căruțașii sunt sfătuți să nu pătrundă pe drumurile modernizate sau pietruite cu rotile vehiculului murdare de noroi sau să nu transporte obiecte care depăşesc în lungime sau în lăţime vehiculul, dacă încărcătura nu este semnalizată ziua cu un steguleţ de culoare roşie, iar noaptea sau în condiţii de vizibilitate redusă cu un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, montat în partea din spate a încărcăturii. De la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă să nu circule pe drumurile publice fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante şi fără ca vehiculul să aibă în partea din faţă un dispozitiv cu lumină albă sau galbenă, iar în partea din spate un dispozitiv cu lumină roşie, amplasate pe partea laterală stânga. Căruțașii sunt sfătuiți de asemenea nu oprească sau să staţioneze pe partea carosabilă a drumului public, iar pe timpul opririi sau staţionării pe acostament ori în afara părţii carosabile, animalele trebuie să fie legate astfel încât acestea să nu poată intra pe partea carosabilă. În perioada următoare polițiștii locali cu atribuții pe linie de circulație din cadrul Poliţiei Locale Mediaş, vor desfăşura acţiuni pe linia circulaţiei vehiculelor cu tracțiune animală.
Un produs Blogger.