Vineri și sâmbătă: Bazar de Primăvară, la Mediaș

Asociația Culturală ”Mediașul Nostru” organizează în zilele de 18 și 19 martie 2016, la Casa Schuller, un Bazar de Primăvară. Vor fi expuse și comercializate articole hand-made cu specific pascal și de primăvară: bijuterii, decorațiuni florale sau dulciuri, realizate de artistul plastic Krista Lurtz și jurnalista Camelia Stârcescu. ”Am observat că medieșenii sunt nu numai admiratori, ci și cunoscători și consumatori de frumos, așa că ne-am gândit să ne asumăm riscul de a veni în fața lor cu lucrușoarele create de noi. Dacă totul va decurge bine, vom repeta experiența și la sfârsitul lunii aprilie, dar nu numai. Pentru surprize placute vom avea mereu idei și energie de a le da viață. Vă așteptăm cu drag”, spun cele doua expozante.
Bazarul va fi deschis după următorul program: vineri, 18 martie 2016 între orele 10-18, iar  sâmbătă, 19 martie 2016, între orele 9-13. Intrarea este liberă. 

Un produs Blogger.