Bazar organizat de elevii unei școli din Mediaș pentru finanțarea unui proiect

Idee inedită la Școala Gimnazială "Mihai Eminescu" Mediaș. Sâmbătă, 16 aprilie, între orele 10-13, va fi organizat un bazar cu haine, jucării, cărți sau orice alte lucrușoare de care copilașii doresc să se despartă, pentru a bucura alți copilași, la prețuri mici. Locul de desfășurare va fi în curtea Şcolii Gimnaziale "Mihai Eminescu", strada Mihai Viteazu, numărul 14. Bazarul este dedicat vânzării lucrurilor personale, pentru copii și se acceptă vânzarea de produse noi. Scopul școlii în organizarea bazarului, este acela de strângere de fonduri din donații benevole ale părinților participanți la bazar, fonduri destinate proiectului "Jocurile Copilăriei", un proiect care urmărește organizarea de jocuri de mișcare, în pauzele elevilor școlii, de către un grup de voluntari din clasele a VII-A și a VIII-A. 
Un produs Blogger.