Medieșeni avertizați asupra unor amenzi de 2.000 de lei

Medieșenii primesc un avertisment foarte serios din partea municipalității. Astfel, începând cu data de 1 mai 2016, intră în vigoare prevederile Legii 53/ 30 martie 2016 pentru modificarea și completarea Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții. Cea mai importantă modificare se referă la unul dintre articolele legii, noutatea fiind una care prevede faptul că neefectuarea recepției la terminarea lucrărilor constituie contravenție și se sancționează cu amendă de 2.000 lei. Reprezentanții Primăriei Mediaș atrag atenția asupra faptului că toate persoanele fizice și juridice, beneficiare a unor autorizații de construire să se conformeze noilor prevederi legale și să-și efectueze recepția la terminarea lucrărilor conform prevederilor art.37 alin.(2) din Legea 50/1991, care prevede obligativitatea efectuării recepției la expirarea termenului de valabilitate prevăzut în autorizația de construire.
Un produs Blogger.