VIDEO: A fost depusă legea pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto


Luni, 16 mai 2016, a fost depusă la Biroul permanent al Senatului iniţiativa legislativa cu titlul „Lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule”. Grupul de iniţiatori este format din senatori ai Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital: Viorel Arcaş, Eugen Teodorovici, Sorin Bota, Leonardo Badea şi Alexandru Vegh. 
În procesul de consultare, au participat la elaborarea acestui proiect Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), societaţi de transport şi asociaţii profesionale din domeniul transportului, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT), Uniunea Naţionala a Societaţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie (AVAC), Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI), Federaţia Distribuitorilor şi Reparatorilor Autorizaţi de Autovehicule din România (FEDRA), Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), asigurători, precum şi alte asociaţii.
Grupul de iniţiatori și-au exprimat nedumerirea cu privire la informaţiile recente apărute în presă, potrivit cărora  „Legea RCA s-a blocat în Parlamentul României, după ce senatorii au amânat proiectul de la dezbatere până după alegerile locale. Astfel, Comisia de buget finanţe din Senat a amânat dezbaterea proiectului de lege care reglementează asigurările RCA până după alegerile locale”. (romaniatv.net  hotweek.ro). 
"Menţionăm că iniţiativa legislativă nu s-a aflat in dezbatere la Comisia pentru buget finanţe din Senat, întrucât procedura legislativă nu poate începe înainte ca proiectul să fi fost transmis Camerei competente, în scopul de a dezbate şi de a adopta propunerea legislativă ca primă Cameră sesizată,  iar în acest sens autorii informaţiilor date publicităţii sunt într -o gravă eroare", a precizat senatorul Viorel Arcaș. De altfel, senatorul medieșeani organizează astăzi o conferință de presă tocmai pe această teamă, urmând să revin cu detalii pe parcursul zilei.
Un produs Blogger.